vineri, 5 august 2011

SOCIAL - PETITIE pentru modificarea Legii Nr. 448/2006 privind PROTECTIA si PROMOVAREA DREPTURILOR PERSOANELOR cu HANDICAP

  

Daca esti de acord cu cerintele noastre, intra pe link si semneaza si tu petitia. Daca vrei sa faci mai mult, promoveaza, la randul tau, aceasta petitie.

Multumim anticipat
http://www.petitieonline.ro/petitie/petitie_pentru_modificarea_legii_nr_448_2006_privind_protectia_si_promovarea_drepturilor_persoanelor_cu_handicap-p41158046.html

24/07/2011

categorie: Guvernare, administrativ, Proiecte de lege, legislatie, Sanatate, Social.

destinatar: Directia Generala Protectia Persoanelor cu Handicap, Parlamentul Romaniei, Guvernul Romaniei

Catre: Directia Generala Protectia Persoanelor cu Handicap Parlamentul Romaniei Guvernul Romaniei Stimate Doamne, Stimati Domni, Subsemnatii, solicitam ca urmatoarele propuneri sa fie introduse in noua formulare a LEGII NR. 448/2006 PRIVIND PROTECTIA SI PROMOVAREA DREPTURILOR PERSOANELOR CU HANDICAP. Aceste 36 de propuneri constituie rezultatul unor dezbateri organizate pe marginea legii 448/2006 la care au participat persoane cu dizabilitati si care au avut ca scop identificarea neajunsurilor si problemelor reale cu care persoanele cu handicap din Romania se confrunta. ACCESIBILITATE ►Posibilitatea obtinerii autorizatiei de constructie in regim de urgenta pentru accesibilizarea rapida a locuintei si construirea rampei; ►Obligativitatea construirii rampei de acces din locuinta privata la spatiul public acolo unde exista persoane cu dizabilitati locomotorii si este solicitat acest lucru, RESPECTIV construirea rampei si adaptarea liftului (sau construirea unei platforme acolo unde adaptarea liftului nu este posibila) in scarile de bloc fara a fi necesar acordul vecinilor; ►Acordarea dreptului de concesionare a terenului necesar construirii rampei de catre Primarii (acolo unde iesirea la calea publica se face pe proprietatea statului sau a Primariilor) SI simplificarea procedurilor de concesionare (forma PUD este costisitoare, de lunga durata si lasa UN DREPT al persoanelor cu dizabilitati - libertatea de miscare - la latitudinea vecinilor care, de regula, se opun); ►Mentionarea in Legea 448/2006 a obligativitatii respectarii normativului NP 051/2001 la construirea rampelor din spatiul public si privat; ►Facilitarea din punct de vedere legislativ (autorizatie de constructie in regim de urgenta etc) - pentru persoanele fizice/juridice care doresc sa se implice in implementarea prezentei legi: adaptarea intersectiilor prin modificaria bordurilor, cu scopul de a permite accesul liber al persoanelor cu dizabilitati in spatiul public;; ►Obligativitatea ca autoritatile locale din cadrul comunelor/satelor sa asfalteze prioritar drumul de la casa in care locuieste persoana cu dizabilitati locomotorii pana la obiectivele principale ale satului (magazin, dispensar, biserica, primarie, scoala, soseaua principala etc); ►In spatiile de parcare ale domeniului public si cat mai aproape de domiciliu, administratorul acestora repartizeaza locuri de parcare gratuita persoanelor cu handicap SAU REPREZENTANTILOR LEGALI AI ACESTORA / ASISTENTULUI PERSONAL / FAMILIEI care au solicitat si au nevoie de astfel de parcare, chiar daca automobilul utilizat in folosul persoanei cu handicap nu se afla in posesia acesteia; ►Obligativitatea posturilor de televiziune de a avea interpreti mimico-gestuali cel putin in cadrul emisiunilor de stiri si talk-show pe care le difuzeaza SAU – in cazul nerespectarii acestei obligativitati - sa directioneze o cota din profit in beneficiul persoanelor afectate de hipoacuzie. FACILITATI FISCALE ►Scutirea de impozit pe locuinta in care locuieste persoana cu handicap si scutirea impozitului pe masina care este folosita in beneficiul acesteia INDIFERENT DACA ACEASTA ESTE ADAPTATA SAU NU (deoarece necesitatea adaptarii depinde de tipul de dizabilitate); ►SI apartinatorii persoanelor cu dizabilitati sa poate accesa credite cu dobanda subventionata, pentru a achizitiona o masina in beneficiul persoanei cu handicap sau pentru a accesibiliza locuinta in care locuieste persoana cu handicap, atat in interior cat si in exterior (acces la strada) indiferent de forma dizabilitatii (deoarece o banca nu va acorda niciodata credit persoanelor cu dizabilitati, in baza veniturilor mici pe care - de obicei - le au); ►Acordarea de credit cu dobanda subvetionata sau decontarea partiala pentru achizitionarea unui carucior cu verticalizare (gen LEVO COMBI) pentru persoanelor paralizate (traumatisme vertebro-medulare ale coloanei cervicale). Sansa la mobilitate si o viata independenta pentru acestea depinde de aceste carucioare (altfel ce vor face ei, dupa ce parintii nu vor mai fi). SERVICII MEDICALE ►CNAS sa formuleze contractul cadru astfel incat acesta sa respecte dreptul la gratuitatea tratamentului si investigatiilor pentru persoanele cu dizabilitati (mentionarea acestei obligativitati in legea 448/2006); reducerea handicapului inseamna pentru administratia locala reducerea cheltuielilor; ►TOATE bolile rare sa fie trecute in programul national de boli rare al CNAS, iar asigurea fondurilor necesare tratamentului sa se afle printre prioritati; ►Acordarea gratuitatii la serviciile medicale de recuperare si la dispozitivele pentru incontinenta (pampers, sonde urinare etc); ►Medicul de familie sa ofere consultatii CU ADEVARAT gratuite, la domiciliu, persoanelor cu dizabilitati care sunt nedeplasabile; ►Consilierea psihologica trebuie specializata in functie de tipurile de afectiuni, pentru a ajuta cu adevarat persoana cu dizabilitati. In caz contrar poate dauna starii de sanatate psihica a pacientului si familiei din care pacientul face parte. TRANSPORT ►Posibilitatea de alegere intre mai multe optiuni de transport gratuit - in functie de posibilitatile si dizabilitatea fiecaruia (abonamente, bonuri de combustibil, decontari etc); ►Posibilitatea ca - in cazul in care asistentul personal nu poate insoti asistatul intr-o calatorie cu trenul sau orice mijloc de transport in comun (concediu medical/ concediu de odihna/sfarsit de spatamana) - acesta sa poata fi insotit si de o alta persoana delegata de asistentul personal; ►Fiecare tren de calatori sa fie prevazut cu un vagon accesibilizat care sa fie utilizat prioritar pentru calatorii cu dizabilitati si insotitorii acestora, la cerere; ►Societatile care au ca obiectiv asigurarea transportului public pentru persoane, sa nu fie autorizate decat atunci cand mijloacele de transport pe care le utilizeaza sunt adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilitati. CERTIFICAT DE HANDICAP ►Formarea unei comisii SI la nivel orasenesc pentru eliberarea certificatelor de grad deoarece sunt persoane cu dizabilitati nedeplasabile; ►Certificatul de handicap permanent sa fie acordat si acelor persoane care sunt diagnosticate sau al caror handicap survine dupa varsta de 18 ani DAR au handicap permanent sau boli genetice cauzatoare de dizabilitati IREVERSIBILE. ASISTENT PERSONAL ►Persoanele cu handicap grav au dreptul la asistent personal, care nu doar ingrijeste ci se implica activ si constant in educatie, recuperare, in integrarea lor sociala, profesionala si care ii asista pe acestia in activitatile necesare desfasurarii unei vieti cat mai aproape de normal (24 de ore din 24). Ingrijitorii sunt lucratorii de la ferme de animale: pasari, bovine, porcine etc. In consecinta, acordarea titulaturii de INGRIJITOR este nu numai umilitoare pentru persoanele cu dizabilitati si cei responsabili de ei (persoanele cu dizabilitati sunt FIINTE UMANE nu ANIMALE), dar poate afecta atat calitatea serviciilor oferite de acestia, cat si atributiile salariale ale acestora (pentru ca munca pe care ei o depun este mult mai complexa si mai stressanta decat cea a unui ingrijitor). Si mai trebuie avut in vedere faptul ca NU TOTI asistentii personali sunt membrii ai familiei persoanei asistate; ►Fiecare persoana cu handicap grav este DEPENDENTA, deci are nevoie de supraveghere permanenta; in consecinta un singur asistent personal impartit la mai multe persoane cu handicap grav este fizic imposibil si absolut inutil, deoarece persoana cu dizabilitati grave nu-si poate pune nevoile in repaos pana la ora la care asistentul personal va ajunge (in sfarsit) si la ea, iar dupa ce pleaca asistentul sa intre din nou in "pauza de nevoi". Pe deasupra, mai sunt si persoanele cu dizabilitati psihice care lasate nesupravegheate pot pune in pericol propriile vieti si vietile celor din jur. In concluzie solicitam ca fiecare persoana cu dizabilitati grave, dependenta, sa aiba dreptul CATE UN asistent personal. ►Orice asistent personal este bugetar: are dreptul la concediu medical platit in caz de nevoie. LOCUINTE / CENTRE REZIDENTIALE ►PRIORITATE in infiintarea de centre rezidentiale pemanente pentru persoanele cu dizabilitati severe; este la fel de mare nevoie ca si azilele de batrani, deoarece parintii acestor persoane nu pot trai vesnic. Iar – pentru a preveni abuzurile – propunem ca in aceste centre, personalul sa fie angajat nu numai in baza competentelor profesionale ci si in urma unui examen psihologic riguros, prioritate la angajare avand alte persoane cu dizabilitati sau persoane care in trecut au facut voluntariat in ONG-uri (ceea ce dovedeste buna lor credinta si faptul ca le pasa); ►ANL sa aloce unui procent din locuinte pentru persoanele cu dizabilitati; ►Prioritate pentru persoanele cu dizabilitati in vederea obtinerii unei locuinte sociale. PREVENIREA ABUZURILOR ►Propunem ca o data pe an sa se formeze una sau mai multe comisii de analiza la nivel judetean. Fiecare comisie sa fie formata SI din medici, psihologi, psihiatri, experti juridici etc. Din comisie sa faca parte cel putin o persoana cu dizabilitati. Comisia sa aiba un anumit numar de persoane cu dizabilitati in responsabilitate si sa se deplaseze la domiciliul fiecarei persoane in parte pentru a constata conditiile (nu neaparat cele materiale) in care aceasta traieste. Comisia sa analizeze persoana cu dizabilitati si fara sa fie prezenta familia! Persoana cu dizabilitati trebuie asigurata de catre cei din comisie ca daca ceva e in neregula, exista solutii de rezolvare (ex: centru rezidential format special pentru astfel de situatii; iar autoritatile trebuie sa aiba in vedere prioritatea crearii unui centru rezidential pentru persoanele cu dizabilitati abuzate/neglijate); ►Fiecare asistent personal trebuie sa prezinte la raport, anual, o dovada ca asistatul a fost dus la control medical cel putin o data pe an (in cazurile in care acesta este necesar) sau o scrisoare din partea medicului curant/responsabil pentru starea de sanatate a persoanei cu dizabilitati in care acesta sa specifice ca acea persoana nu are nevoie de recuperare/asistenta medicala anuala etc. Propunem acest lucru pentru a preveni situatiile in care unii asistenti personali refuza asistenta medicala pentru persoana cu dizabilitati aflata in grija, punand in pericol astfel sanatatea si viata acelei persoane. EDUCATIE ►Formarea un sistem de examinare adaptat la particularitatile persoanelor cu dizabilitati in scoli/universitati (ex: acordarea unei perioade de timp mai mare la examinare etc); ►Unitatile de invatamant au obligavitatea sa prezinte elevului/studentului solutiile prin care acesta poate da un examem de orice nivel in conditiile cele mai bune, adaptate tipului de dizabilitate. Inainte ca elevul sau studentul sa inceapa cursurile unei unitati de invatamant este recomandat ca acesta sau reprezentantul legal al acestuia sa solicite psihologului un raport asupra situatiei persoanei cu dizabilitati care doreste sa studieze. Iar raportul sa fie depus de catre persoana cu dizabilitati/reprezentantul legal in unitatatea de invatamant vizata. Astfel, cadrele didactice vor fi informate despre situatia persoanei cu dizabilitati; ►Infiintarea unui sistem de invatamant liceal si universitar online pentru persoanele cu dizabilitati grave (greu de deplasat / nedeplasabile) si asigurarea transportului cu microbuze speciale pentru copiii cu dizabilitati grave (greu de deplasat/nedeplasabile) pana la unitatile de invatamant. ALTELE ►In cadrul unor comitete de analiza a problemelor persoanelor cu handicap de la nivel local, sa existe personal specializat care sa lucreze pe teren, si sa identifice prin consultarea directa a fiecarei persoane cu dizabilitati - problemele cu care fiecare se confrunta, apoi sa le centralizeze si sa propuna spre solutionare (legislativa sau de orice alt fel, in functie de natura problemelor). Tot aceste persoane trebuie sa indrume si sa incurajeze persoanele cu dizabilitati si apartinatorii sa apeleze la organele de stat responsabile cu rezolvarea situatiei lor. Fiecare responsabil sa aiba in sarcina un anumit numar de persoane de pe raza judetului pe care il reprezinta. Iar in aceste comitete sa fie angajata cel putin cate o persoana cu handicap sau fiecare tip de dizabilitate sa aiba cate un reprezentant intr-un comitet (astfel s-ar putea afla si sustine mai bine problemele cu care se confrunta persoanele cu dizabilitati diferite, iar cei responsabili sa le identifice/rezolve - avand dizabilitati - vor fi mai motivati si direct implicati); ►Sanctionarea utilizarii in mod peiorativ a cuvantului “handicapat”, precum si orice fel de atac batjocoritor la adresa persoanelor cu dizabilitati. Este in primul rand un atac la demnitate, iar in cazul celor cu afectari psihice situatia se complica, deoarece un astfel de atac sau atacuri repetate in timp pot avea urmari grave: -> pentru persoana cu dizabilitati care are si afectari psihice, poate duce la depresie si tendinte de sinucidere SAU la regres din punct de vedere al sanatatii; -> pentru familie lor, creaza un stres suplimentar foarte mare, deoarece o parte dintre persoanele cu dizabilitati psihice isi pierd controlul, au accese de furie, si se descarca pe cei din familie. Dupa o astfel de repriza, atat persoana cu dizabilitati cat si cei care au asistat sunt epuizati, iar pentru copiii prezenti in astfel de situatie (frati, surori, nepoti) astfel de accese au un impact foarte mare atat in dezvoltarea lor psihica, sociala cat si in educatie si rezultate scolare. Iata cat de mult rau fac aparent "nevinovatele" accese de rautate la adresa persoanelor cu dizabilitati, mai ales in cazul celor cu afectiuni psihice; ►Avand in vedere faptul ca persoanele cu dizabilitati au mult mai multe necesitati decat o persoana sanatoasa, solicitam ca indemnizatia pentru persoanele cu handicap sa fie egala cel putin cu pensia minima pe economie SI sa se acorde indiferent daca aceste persoane au un loc de munca sau nu, atat timp cat venitul realizat nu depasesete salariul mediu pe economie; ►ANPH nu mai exista exista, s-a transormat intr-o directie din cadrul Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale. In consecinta, institutia responsabila cu rezolvarea problemelor persoanelor cu dizabilitati din Romania nu mai detine autoritatea si independenta necesare acestui demers. De aceea propunem reinfiintarea ANPH ca organizatie guvernamentala care sa beneficieze de o putere reala in luarea deciziilor privind protectia persoanelor cu dizabilitati.

Daca esti de acord cu cerintele noastre, intra pe link si semneaza si tu petitia. Daca vrei sa faci mai mult, promoveaza, la randul tau, aceasta petitie.

Multumim anticipat
http://www.petitieonline.ro/petitie/petitie_pentru_modificarea_legii_nr_448_2006_privind_protectia_si_promovarea_drepturilor_persoanelor_cu_handicap-p41158046.html

Un comentariu: