Ii multumesc lui Emanuel Baran de la ziarul “ring” care a publicat articolul urmator
http://www.ziarulring.ro/stiri/15644/carmen-plesea-l-a-invins-pe-costin-marculescu.
Patroana agenţiei de fotomodele KAO FASHION, Carmen Pleşea, a câştigat procesul intentat acum trei ani, pentru calomnie, de fostul său colaborator, Costin Mărculescu şi a scăpat de plata unor daune morale solicitate de cinci miliarde de lei vechi.
„«Marele actor şi cântăreţ Costin Mărculescu», cum se autointitulează, mi-a intentat acest proces alături de o cursantă minoră a agenţiei sale şi de mama acesteia (pe care le-am susţinut în ceea ce declarau, deşi nu le cunoscusem până atunci). Lipsit de simţul măsurii, acesta ne-a cerut daune de cinci miliarde de lei (vechi – n.r.), întrucât îi terfelisem «imaginea», cu toate că tocmai el ne-a calomniat, numindu-ne «prostituate» şi «apartenente ale unui grup infracţional de tip mafiot». Iată ca vineri, sentinţa s-a pronunţat a doua oară. Am câştigat procesul şi la Curtea de Apel, reprezentate fiind de avocata Mariana Ştefan. Nici măcar la insistenţa completului de judecată, noi nu i-am cerut niciun leu lui Mărculescu, nici măcar cheltuielile de judecată”, a declarat Carmen Pleşea pentru „ring”.
Mai mult, fosta colaboratoare a lui Costin Mărculescu îl acuză pe acesta de fals în acte şi uz de fals: „Când judecătorii i-au cerut dovezi pentru care el ne cere daunele materiale respective, acesta a adus în instanţă câteva contracte, in valoare de aproximativ un miliard de lei vechi fiecare, semnate în decursul unei singure luni în vara lui 2007, contracte semnate cu patru firme care nu mai funcţionau, nu aveau sediu social, nu-şi depuseseră bilanţul din 2004, nu aveau trecut în statut ca obiect de activitate activităţi care apăreau în acele contracte false, le găseai şi pe antitepari.ro, semnăturile de pe paginile aceluiaşi contract nu erau identice etc. Niciunul din contractele respective nu a fost înregistrat la ANAF de niciuna dintre părţi (furnizor şi client). Având aceste contracte false, noi am sesizat organele de poliţie economică ale sectorului 6 şi cu alte dovezi aduse, a rezultat un dosărel de 264 pagini împotriva «marelui actor şi cântăreţ», începându-se urmărirea penală împotriva lui” inca din 2009.
Nominalizată recent de un tabloid pe un loc fruntaş în „Top 10 cele mai urâte vedete feminine din showbiz-ul românesc”, Carmen Pleşea nu se simte jignită, ci, din contră, onorată că unii o consideră „vedetă”. „Dacă la 43 de ani sunt în acest clasament alături de Oana Zăvoranu şi Simona Sensual, pe care eu le văd ca pe nişte frumuseţi naturale, nu pot decât să le mulţumesc acelor ziarişti... M-au ridicat la rang de vedetă, ceea ce eu nu mă cred. Oricum, clasamentul a fost măsluit, pentru că, adunate, procentele nu ajungeau la 100%, după cum se vede cu ochiul liber în cadrul aceluiaşi articol”, spune patroana Kao Fashion.
Carmen Pleşea este mândră că în ultimii doi ani minimodelele Agentiei KAO FASHION au adus în România cele mai valoroase trofee internaţionale în domeniul modellingului: „Best Of The Best Child Model Of The World 2008”- YUNUS EMRE CIMEN 8 ani, „Photomodel of 2009”- BEATRIX KERESZTENY – 7 ani, locul al II-lea la „Best Child Model Of The World 2009”- BIANCA JASCU – 6 ani, desi e suparata ca mass media nu doreste promovarea acestor copii minunati... Daca nu e la mijloc vreun scandal sexual..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu