La Eros Show 2010 am dat nas în nas cu Carmen Pleşea. Eu nu o ştiam decât din media dar nu mi-a fost greu să o recunosc după şarpele-accesoriu pe care îl avea printre sutele de codiţe împletite. M-am gândit să îi cer părerea fugitiv dar discuţia s-a prelungit,spre exasperarea mea din cel puţin două motive.
Primul motiv a fost acela că strigam una la cealaltă din cauza muzicii date la maximum,erau show-uri după show-uri pe scena poziţionată central, spre satisfacţia disperaţilor care probabil văzuseră femei goale doar în tabloide sau pe internet.
Al doilea motiv a fost acela că în timpul dialogului cu Carmen Pleşea, am simţit ceva rece prin păr şi apoi pe şira spinării şi nu pot să spun aici ce imi venea mie să-i fac şarpelui KAA pentru că mi-ar sări în cap toate ONG-urile şi toţi pensionarii care iubesc animalele inclusiv câinii maidanezi, mai nou comunitari.
Am vorbit despre târg, impresii, masaje erotice, bărbaţi,f otbal…şi nu în ultimul rând, despre preocuparea de bază a lui Carmen Pleşea…toate acestea le puteţi afla şi voi parcurgând interviul pe care Carmen a avut amabilitatea să îl acorde revistei online www.femeiasecolului21.ro
**
Carmen,ce faci aici,ţi-ai scos şarpele la plimbare la Târgul Erotic sau eşti interesată personal de erotică?
Sunt interesată eu şi de ce nu aş fi ?! Măcar eu nu fac parte din categoria ipocritelor care sunt interesate dar se uită pe gaura cheii… Consider ca acest târg, în general erotica, se adresează în egală măsură atât bărbaţilor cât şi femeilor. În plus, observ destule femei pe aici dar sinceră sa fiu cred că şi ele sunt la fel de dezamăgite ca şi mine deoarece se pare că expozanţii nu au avut în vedere şi femeile ca şi potenţiali vizitatori interesaţi .
Ce anume,aşa ca şi particularitate, te-a determinat să vii la acest târg erotic?
In primul rând mie îmi plac jucăriile de genul ăsta, îmi plac jucăriile erotice…Îmi place să pozez şi mă ocup cu modeligul pe lângă altele.Îmi place să am acest gen de bice, cătuşe şi anumite ţinute vestimentare, încălţăminte de lac, cizme peste genunchi, lenjerie sexy…
Să înţeleg că ai venit aici pentru un shopping reuşit?
Da, se putea şi mai bine…Întotdeauna este loc de mai bine. Pe mine mă atrage combinaţia dintre negru si argintiu. De la vederea acelui motor negru cu argintiu pană la show-urile care au fost…mi s-a părut destul de interesant .
Ce părere ai despre acest târg?
Acum am văzut că sunt foarte multe saloane de masaj erotic. Este mai mult un târg al saloanelor de masaj erotic decât un târg al industriei erotice propriu-zise.
Nu te-ai interesat,poate că aceste saloane de masaj oferă servicii şi pentru femei?
Oricum pe mine nu mă intereseaza acest lucru…am primit oferte si primesc oferte mereu.Chiar nu mă interesează…mă simt în formă.
Adică ai refuza un masaj,nu prea îmi vine să cred…
Nu că aş refuza sau că nu mi-ar plăcea să fiu masata , dar nu la un salon de masaj erotic. Nu am nevoie de accesorii, de afrodisiace, mă pot excita lucrurile foarte naturale.
În viaţa ta sexuală bicele au vreun rol ? Flirtezi cu ideea se sado maso sau chiar faci parte din această categorie de preferinţe sexuale?!
Nu, oricum în momentul în care eşti semi îmbrăcată, mi se pare o tentaţie mai mare pentru un bărbat, din punct de vedere sexual, decât dacă eşti îmbracată decent. Bine si dezbrăcată dacă araţi perfect există atracţie sexuală, nu se pune problema, dar în momentul în care ceva este acoperit indicate ar fi negrul, argintiul si roşul…
Cred că nu ai inţeles întrebarea (n.r. poate din cauza zgomotului), eşti atrasă de practicile sado-maso?
Nu. Îmi place sa fac poze şi să dau peste nas celor care au idei preconcepute. Dacă unei femei sau unui bărbat le plac aceste practici sado maso, este problema lor dacă acceptă ca partenerul să le pună acasă în practică…
Pe mine nu prea m-ai lămurit de orientarea ta sexuală dar mă rog, lăsăm pe altă dată sa lămurim subiectul. Să te intreb altceva: te interesează jucăriile sexuale prezentate la acest târg?
Nu că mă interesează…dar îmi place să mă uit să văd ce jucării sexuale au mai apărut, îmi plac noutăţile, mă uit la jucăriile sexuale măcar de curiozitate…
Ai folosit vreodată jucării sexuale în dormitor ?
În afară de cătuşe nu am folosit altceva. Dar mă distrează, sunt unele atât de haioase şi îmi place sa le ofer cadouri prietenelor mai ales…cătuşe, ochelari, tot felul de jucării sau accesorii de acest gen.
Spune-mi şi mie cum este simbioza asta cu şarpele?
Nu este numai cu şarpele. Eu sunt o iubitoare a animalelor.Totdeauna am avut un animal, fie că a fost o salamandră, pisică…acum am un câine şi o pisică siameză. Am avut şi un iepuraş…
De unde pasiunea pentru animalele cu sânge rece şi afinitatea pentru o reptilă?
Mai rece are sângele bărbatul decât o reptilă. Orice animal este binevenit la mine în casă…Omul îşi ia un animal care să semene foarte mult cu el, aşa se spune…Eu aşa cum spuneam am avut şi un iepuraş…Sunt undeva la mijloc…
De ce toată lumea asociază imaginea ta cu acest şarpe?
Pentru că am ajuns o persoană publică şi unii mă asociază cu scandalul, alţii mă asociază cu şarpele.
Ţi se pare că eşti o persoană foarte cunoscută, chiar o persoană publică? Ce te face să crezi asta?!
Peste 30. 000 de modele mă cunosc în decursul a 10 ani, fete si băieţi, copii de la 2 ani şi jumătate în sus. Mulţi mă cunosc prin prisma fotbalului, a tenisului cu piciorul, eu fiind singura femeie care joacă tenis cu Rică Răducanu. Se ştie că el este bun la sportul acesta dar acum, din păcate, am reuşit să îl pun pe bară 2 luni.
Am auzit că joci fotbal într-o echipă de bărbaţi, de fapt eşti singura femeie din echipa lor, un fel de echipă a vedetelor masculine. Îmi poţi da detalii?
Ca zodie sunt săgetător, sunt foarte dură, foarte puternică şi sunt în stare să mă descurc singură. Nici nu ştiu dacă întâia dată am învăţat să merg sau să dau cu piciorul în minge. Tata a fost fotbalist şi întotdeauna m-a dus la echipele favorite Steaua şi Rapid, acum pentru mine, sa fiu pe stadion, este ceva obişnuit.
Dintre coechipierii mei pot enumera pe: Kamara, Adrian Robu, Aurelian Temişan, DJ Florin Moise, Victor Yila…Am jucat şi în Cupa VIP& Media la MINIFOTBAL unde, ca libero, am dat 3 goluri. Sezonul de vârf pentru noi este vara ,jucăm foarte multe meciuri pentru acţiuni de caritate.
Pasionată cu adevarat sunt de tenis cu piciorul, atât la simplu cât şi la dublu. Partenerul preferat este Rică Răducanu pe care, fară să vreau,l-am scos pe tuşă două luni.
Dar ce i-ai făcut, a fost o luptă corp la corp şi a ieşit mutilat?! Ai folosit şarpele, bice, cătuşe?!
I-am dat o servă învârtită, parşivă, aşa cum m-a învăţat el, pe care nu a putut să o preia şi a căzut pe Giuleşti, locul unde jucam, fisurându-şi coastele. L-am dus la urgenţă, ne-am speriat îngrozitor, atât eu cât şi spectatorii . La spital a aflat , în urma investigaţiilor, că va trebui sa stea pe bară două luni fiindcă are fisurate 2 coaste.
Joci cam dur dupa cum se vede… Spune-mi ce proiecte ai şi spre ce îţi canalizezi energia dacă tot l-ai lăsat la vatră, pentru două luni de zile, pe Rică Rădcanu ?
Puţină lume ştie că, prin intermediul agenţiei mele, KAO FASHION, am adus câteva titluri de la competiţii internaţionale de fashion.
În 2008 am adus titlul “ Best of the best child model of the world 2008” prin fotomodelul Yunus Emre Cimen-8 ani, iar în 2009 titlul de “Photomodel of the World 2009” prin fotomodelul Beatrix Kereszteny-7 ani şi tot în 2009 am luat locul 2 la “Best Child of the World” prin fotomodelul Bianca Jascu-6 ani.
Se pare că fotomodelele copii ţi-au adus satisfacţii pe plan profesional.
Multe satisfacţii am avut din colaborarea cu copiii dar şi dezamăgiri pentru că la noi în ţară promovarea acestor minunaţi copii în mass media este inexistentă.
De ce crezi asta?!
Deoarece promovarea acestor copii nu se bazează pe scandaluri media şi deci ei sunt neinteresanţi pentru media de la noi.
Ai pe cineva momentan, există un bărbat în acest moment în viaţa ta?
Sunt în stand-by deocamdată…nu pot spune că am pe cineva. Sunt în căutări.
Succes Carmen, nu te mai reţin dacă tot eşti în căutări, a fost o discuţie mai lungă decât îmi propusesem, vezi ce faci pe aici, nu se ştie de unde sare iepurele…asta fiindcă tot îţi plac animalele, poate găseşti şi unul cu sânge cald…
Mulţumesc, să sperăm…nu sunt în grabă…"
http://femeiasecolului21.ro/exclusiv-carmen-plesea-la-eros-show-2010.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu